Mai intai, sa va spunem ca undeva, in nordul Romaniei, in Bucovina, se afla un oras cum nu-i altul in lumea intreaga: Gura Humorului. Si in centrul acestui oras, intr-o cladire eleganta si impunatoare, functioneaza scoala noastra, Scoala cu clasele I-VIII nr.1. Generatii multe la numar au pasit in viata de pe bancile acestei scoli, iar noi suntem mandri ca intr-o zi ne vom numara printre absolventii ei, fiindca la Gura Humorului, "Scoala Unu", cum e numita de toti, se bucura de cel mai bun renume. Iar noi, noi suntem clasa Doamnei Reghina Galatan, pana mai ieri bobocei in clasa I, apoi "strumphi" in clasa II-a, astazi scolarei in clasa a III-a deja. Iar "Amicii" suntem de la mijlocul clasei a II-a, cand a aparut primul numar din revista noastra. Puteam fi, azi, "Boabe de roua", sau "Ghiocei". ori "Margaritarele", fiindca am avut multe idei pentru titlul acestei reviste, insa am ales "Amicii" fiindca ni s-a parut ca ne defineste cel mai bine, si pentru acum, si pentru anii care vor urma. Ne dam seama, din ce in ce mai bine, cat de inspirata a fost alegerea noastra: chiar ni se potriveste, chiar suntem Amicii.

Ideea aparitiei revistei Amicii a avut-o amicul nostru mai mare, domnul Marius Vasiliu, director la Terra Design, cea mai grozava tipografie din nordul Moldovei. Cand ne-a anuntat prima oara doamna invatatoare ca vom putea avea o revista a noastra, nu ne venea sa credem. La prima sedinta a "colectivului de redactie" am inteles ca e adevarat si ca n-a fost doar un vis. Am facut echipa buna, noi si doamna invatatoare, pe de o parte, si amicii mai mari de la Tipografia Terra Design, in jurul nostru. Iar dupa cateva saptamani, cand organizam lansarea primului numar din revista, inconjurati de atat de multa lume, in centrul atentiei unui oras intreg, abia atunci am inteles cu adevarat cat de important este ceea ce facem, nu numai pentru noi, cum ne imaginam, dar si pentru atatia altii, cunoscuti sau nu, Cititorii, scolari cam de varsta noastra, profesori, parinti... Dincolo de laude si felicitari, dincolo de autografele pe care le-am oferit atunci, am realizat, poate pentru prima oara, ce este responsabilitatea pentru ceea ce faci. La pregatirea numerelor urmatoare din revista ne-a fost si mai usor, ca deja ne puteam considera stiutori in ce inseamna sa aduni materialele, sa le asezi in ordine, sa le ilustrezi frumos, dar si mai greu, fiindca simteam, cu mult inainte de a se tipari ceva, in spatele nostru, ochiul critic al Cititorului... Revista Amicii, dragi Cititori, este jurnalul copilariei noastre. In paginile revistei se astern, numar de numar, cele mai importante clipe din anii minunati pe care ii traim. Sa nu credeti ca in desenele noastre stangace nu ne mai ajuta, cate putin, mama sau doamna invatatoare. Sa nu credeti ca in versurile, uneori schioape, pe care ni le vedeti in revista, nu ne mai ajuta, la cate o rima, tata sau sora mai mare. Totusi, am vrea sa stiti ca noua ni se pare important, mai intai, cat cerem noi de la aceasta revista si cat de mult ne dorim sa va bucure si sa va regasiti in ea, iar apoi cat de mult ne dorim sa ne cunoasteti asa cum suntem: mici inca, desi ne vedem mari, stangaci si in exprimarea cu condeiul, si-n aceea cu creioanele colorate sau cu penelul, va aducem in fata nu o revista literara, nu o revista de arta, ci jurnalul copilariei noastre.